"Viaţa este un muzeu cu oameni de ceară care fug speriaţi de umbre , topindu-se"
Mă afund adesea în umbra trecutului care nu mă lasă să păşesc mai departe , spre a-mi , atinge cu vârfurile degetelor , visul demult evocat. Ecourile întunericului se fac auzite până dincolo de aparenţe. Fericirea nu se mai resimte în colţul prezentului de acum. Simplul surâs de pe faţa mea dispare , lăsând zâmbetul şters ,demult ocolit. Patima de a fi si de a lăsa ceva pe această suflare , purtată adeseori de inocenţa copilului pierdut.
Anterioarele emoţii ale existenţei mele m-au făcut să aspir spre beatitudine. Da ... aştern cuvinte ale gândirii mele ; pentru unii sunt neînţelese.
Muzicalitatea sufletului şi desluşirea fiinţei se pierd ca-ntr-un labirint făra ieşire, încerc să evadez , să ţip , să zbier ... dar sunetul îşi pierde intensitatea. Cerul aparent "far' de sfarşit" este echivalent cu începutul încheiat.
Intradevăr ciudată amestecatură ; nefericită pentru om , fericită pentru geniu.
Suntem pierduţi în trecut dar totodata reîntorşi în prezent. Dirijaţi de înşelătoarele îndrumări , avizaţi pe ură , uitând să înhalăm speranţa , să făgăduim visele , să ne umplem sufletul de desfătare , să desăvârşim visele , ne purtăm pe unda vieţii ; anii plutesc , iar şirul se va sfârşi ; la capătul drumului ne va aştepta mai presus de toate "raţionamentul".
Aşa cum gardul îşi pierde vopseaua , cum florile se ofilesc, cum copacii işi pierd frunzele ... aşa şi noi ne pierdem anii , dar un lucru să nu uităm : "viaţa cu adevărat traită este în trecut sau în viitor - prezentul este un interludiu - un straniu interludiu în care recurgem la trecut sau viitor ca să ne slujească drept marturie ca trăim "... (precum o adiere de vânt)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu