Pur si simplu.

Deziluzie...

("Este doar un pas de la plictiseala la deziluzie, ceea ce duce la compatimirea propriei persoane, care în schimb se încheie în haos." Manly Hall)
De ce asa?! Stau uneori si ma gandesc la viata, la mine, la noi ... incercand sa ma refugiez intr-o alta salasluinta, punandu-mi zeci de intrebari la care nu cred ca voi putea gasi un raspuns. Stare tulburatoare, gand neinteles, zambet disparut, prieteni uitati, copilarie neglijata, ura oglindita ... (principiu.idee.gand) asta-s eu, nu ma ascund de adevar, incercand sa gasesc tot ce-i nou, sa readuc ceva ce s-a pierdut de mult.
Uneori nu esti luat in seama de nimeni si nimic, simti ca totul se prabuseste in jur... prieteni?! (= persoana de care cineva este legat printr-o afectiune deosebita, bazata pe incredere si stima reciproca, pe idei sau conceptii comune) mai crezi in asa ceva?! (nu) dar totusi exista ... stii ceea ce vrei ... dar totusi nu stii nimic! Vrei sa pari sincer dar totusi esti prefacut! De ce?! Pentru ca lumea; timpul te schimba ... ai vrea sa fii tu dar esti mereu altcineva/altceva.
(Viata.Incarnare.Conceptie.Traire.Moarte)
Totusi : "Nu voi fi un om obisnuit, pentru ca am dreptul sa fiu extraordinar." (Peter O'Toole)

Trecut.Prezent.Viitor

"Viaţa este un muzeu cu oameni de ceară care fug speriaţi de umbre , topindu-se"
Mă afund adesea în umbra trecutului care nu mă lasă să păşesc mai departe , spre a-mi , atinge cu vârfurile degetelor , visul demult evocat. Ecourile întunericului se fac auzite până dincolo de aparenţe. Fericirea nu se mai resimte în colţul prezentului de acum. Simplul surâs de pe faţa mea dispare , lăsând zâmbetul şters ,demult ocolit. Patima de a fi si de a lăsa ceva pe această suflare , purtată adeseori de inocenţa copilului pierdut.
Anterioarele emoţii ale existenţei mele m-au făcut să aspir spre beatitudine. Da ... aştern cuvinte ale gândirii mele ; pentru unii sunt neînţelese.
Muzicalitatea sufletului şi desluşirea fiinţei se pierd ca-ntr-un labirint făra ieşire, încerc să evadez , să ţip , să zbier ... dar sunetul îşi pierde intensitatea. Cerul aparent "far' de sfarşit" este echivalent cu începutul încheiat.
Intradevăr ciudată amestecatură ; nefericită pentru om , fericită pentru geniu.
Suntem pierduţi în trecut dar totodata reîntorşi în prezent. Dirijaţi de înşelătoarele îndrumări , avizaţi pe ură , uitând să înhalăm speranţa , să făgăduim visele , să ne umplem sufletul de desfătare , să desăvârşim visele , ne purtăm pe unda vieţii ; anii plutesc , iar şirul se va sfârşi ; la capătul drumului ne va aştepta mai presus de toate "raţionamentul".
Aşa cum gardul îşi pierde vopseaua , cum florile se ofilesc, cum copacii işi pierd frunzele ... aşa şi noi ne pierdem anii , dar un lucru să nu uităm : "viaţa cu adevărat traită este în trecut sau în viitor - prezentul este un interludiu - un straniu interludiu în care recurgem la trecut sau viitor ca să ne slujească drept marturie ca trăim "... (precum o adiere de vânt)